Înțelept să curețe paraziții, Erori diacritice Wikisource - Resurse lingvistice


înțelept să curețe paraziții cauzele infecțiilor helmintice

Tweet În urmă cu exact 30 de ani, venind cu părinţii dintr-o vacanţă de la ţară, mi-a fost dat să cunosc un domn a cărui amintire îmi revine adesea. Pe atunci — ca şi acum — în lumea noastră se întâmplau tot soiul de lucruri fără explicaţie şi cărora nimeni nu le caută — şi nu le dă — vreo explicaţie. Astfel, la un moment dat, personalul cu care veneam s-a oprit pur şi simplu în câmp şi a rămas acolo cam două ore, după care a pornit ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Era spre seară, era destul de frig, căldură şi lumină nu erau nici în case, darămite in tren, astfel înțelept să curețe paraziții — prinşi în aceeaşi poveste — am sfârşit părinţii mei, mai puţin eu prin a lega o conversaţie cu domnul ce se afla în compartimentul nostru.

Era, în mod evident, un pensionar. Pe vremea aceea cei mai mulţi pensionari erau departe de fistichiul şi agresivitatea celor de azi; o eleganţă desuetă, o politeţe de altă lume şi o măsură surâzătoare animau conversaţia bătrânului domn.

Nu era dintre cei ce-şi povestesc viaţa primului întâlnit, dar cele două ore de discuţii în tren îi vor fi determinat o simpatie faţă de părinţii mei, astfel că — la despărţire — ne-a dat numărul de telefon al dânsului.

L-am înțelept să curețe paraziții şi ne-a — sunat de câteva ori la sărbători să îl urăm, am stabilit să facem câteva plimbări împreună nu stăteam foarte departe unii de alţiiapoi l-am invitat la noi şi ne-a invitat şi dânsul la el. Povestea lui era aparte doar pentru că era a lui şi o povestea în felul dânsului : făcuse un liceu comercial interbelic, apoi se investise în comerţul cu textile într-o mică staţiune turistică a timpului.

Avusese succes, ajunsese — pe vremea aceea — la afaceri consistente. A venit războiul, comerţul a început să se restrângă; a mers să tatoneze în Transnistria încurajat de facilităţile oferite de Antonescudar s-a întors de acolo oripilat de debandada şi de corupţia ce domneau la adăpostul armatei.

Între timp l-a lăsat şi soţia şi a făcut luna august trecând de la Iaşi până în târgul lui transilvan de nu-ştiu-câte-ori linia frontului cu un copil mic de mână. A avut norocul de-a nu fi arestat, dar — după ce şi-a pierdut afacerea — a renunţat şi la casa din orăşelul turistic şi a venit la Arad unde, pentru a-şi întreţine copilul, s-a angajat ca muncitor necalificat la o mare uzină. Păstrase undeva câteva file dintre cele retranscrise mai apoi pe curat în catastifele fabricii dintr-unul din caietele în care-şi nota ceea ce ţinea de resortul lui: erau în ele grafia îngrijită a liceului economic din tinereţea lui, ordinea statistică a unui om ce ştia ce sunt afacerile şi atenţia unei persoane care — fără nici o emfază — se exprima în tot ceea ce făcea.

Se bucura pentru copilul şi nepoţii lui — pe copil cel pe care-l dusese de mână prin război avea să-l piardă la un moment dat, însă natura lui religioasă i-a permis să treacă şi peste această încercare. Povestea frumos, depănând încet şi cu amănunte edificatoare, experienţa înțelept să curețe paraziții din interbelic. Bunicii mei au fost ţărani; dânsul era un comerciat urban, astfel că vedeam, prin ochii lui, o altă faţă a interbelicului şi a începuturilor comunismului decât aceea pe care-o moşteneam în familie.

Am povesit mult cu dânsul şi poveştile lui m-au marcat. Gândindu-mă astăzi la ele şi diphyllobothriasis în engleză lumea pe leac pentru viermi pe forumul copiilor evocau mă întreb dacă acea lume era într-adevăr atât de frumoasă cum mi se părea atunci, sau frumuseţea aceea era efectul judecăţii timpului şi vocii măsurate care-o povestea.

Ne-am întâlnit şi după şi, din conversaţiile acelui timp, una îmi revine din ce în ce mai mult în memorie. Vorbisem despre naţionalizare care pe dânsul l-a afectat cât se poate de direct şi, cum eram cititor fervent al literaturii de detenţie şi auditor al bătrânilor PNŢCD-ul ce-şi rememorau traumele, l-am întrebat asupra brutalităţii episodului.

Practic, atunci când mi-au luat magazinul, eu însumi m-am bucurat că am scăpat de-o grijă. Lucrurile au început mult mai devreme. Avusese — şi încă avea — angajaţi şi de unii, şi de alţii. I-a plătit corect? Da, îi plătea onest, între altele şi ca să nu fure sau să nu treacă la concurenţă. Totuşi, au spus cei doi, poate că n-a văzut sau n-a înţeles anumite lucruri: angajaţii trăiesc, muncesc şi sunt plătiţi altfel decât angajatorii.

Au şi ei nevoi, familie şi nu întotdeauna patronii ţin cont de asta.

Mihai Maci

S-a gândit şi şi- a spus onest că se poate să fie şi aşa. Atunci domnii au zâmbit şi au adăugat că, tocmai de aceea, Partidul consideră că e uman ca şi aceşti oameni să fie plătiţi după munca lor. Şi nu doar de acum înainte, ci şi retrospectiv. S-a conformat. Apoi, altădată, domnii au revenit: slujnică a avut?

Aceeaşi poveste, aceleaşi plăţi. După ce am plecat la Arad, în schimbul casei, mi-a fost repartizat acest apartament.

Nu vorbea cu patimă, ci înțelept să curețe paraziții dimpotrivă — cu detaşare despre toate acestea; aşa e viaţa, n-ai ce-i face. Aceste universităţi sunt periclitate de dezinteresul pentru studii a tinerelor generaţii, de emigraţie şi de declinul demografic, dar, în ciuda faptului că clienţii lor sunt tot mai puţini, înțelept să curețe paraziții trebuie să rămână acolo unde sunt şi, dacă se poate, aşa cum sunt.

Domnul Popa însuşi vine din acest mediu, îl cunoaşte şi — fie că vrea, fie că nu — e acum în situaţia de a-i reprezenta interesele la vârf. Dacă vine din partea PSD-ului, e vorba de un avertisment limpede dat nesupuşilor: cine se pune cu noi, o face pe socoteala lui; în definitiv banii sunt la Guvern şi la partidul care l-a numit.

Şi nu doar: partidul majoritar are şi Parlamentul şi poate face sau schimba, de câte ori vrea regulile jocului. La fel ca în povestea bătrânului domn, şi aici e vorba doar de aplicarea înțelept să curețe paraziții norme — parlamentare, guvernamentale, ministeriale. Totul poartă amprenta autorităţii publice.

Ce ne facem însă dacă autoritatea aceasta nu e în serviciul public? Altfel spus, dacă cei care o întrupează la un moment dat lucrează mai curând pentru ei şi pentru clientela lor, decât pentru cei care i-au ales?

Există cuvinte magice; cuvinte care — oricât de mare ar fi dezastrul — îi însufleţesc pe oameni şi le aprind lumina-n ochi şi — atenţie!

înțelept să curețe paraziții viermii ies după tratament

Ştim cu toţii ce vrea să spună: luăm de la bogaţi şi dăm la săraci, uniformizăm condiţiile şi ştergem decalajele pentru ca toţi să fie, dacă nu egali căci acesta e visulatunci cât mai aproape de egalitate. Cu toţii avem ceva cu bogăţia, în special când o vedem la alţii şi, cel mai adesea, atunci suntem înclinaţi să credem în vorba lui Marx, cum că la baza ei se află furtul deşi Marx se gândea la felul în care patronul îşi însuşeşte plusvaloarea muncii salariaţilor, nu la furtul haiducesc din bunurile statului cu care ne-am înțelept să curețe paraziții noi.

Ce e rău în asta? Cei doi domni, politicoşi şi zâmbitori, care au venit în magazinul interlocutorului meu nu spuneau, în definitiv, nerozii. Soarta angajaţilor din interbelic nu era idilică. Şi, apoi, încă o parte, şi încă una. Până când? Aşadar, care e problema redistribuirii? Aceea că — profitând de naivitatea celor care cred că de acum înainte vor trăi cu toţii ca patronii de până azi — îi egalizează pe toţi la nivelul unui venit minim.

Pe toţi? Nu neapărat, căci — am văzut-o — banii nu mergeau direct de la angajator la angajat, ci treceau printr-o Casă de Economii a Guvernului. O societate serioasă nu e una în care lumea aşteaptă să i se dea ce şi cât vrea altul să îi deaci una în care fiecare se realizează producând şi creând pe măsura talentelor şi a muncii lui.

În definitiv, nu e corect să sprijinim universităţile de provincie sau cele de mâna a doua din marile centre? Teoretic ar exista mai curând motive pentru a le susţine. Cel mai semnificativ dintre ele e acela al unei dezvoltări teritoriale echilibrate şi de perspectivă: suprimând universităţile din muncicipiile reşedinţă de judeţ acestea din urmă ar pierde şi o parte din intelighenţia locală, şi posibilitatea formării oamenilor cu competenţe specializate de pe raza judeţului lor.

Şi, inevitabil, aceste municipii mai aparte ar decade la nivelul celorlalte de care le-ar mai deosebi doar privilegiul centrului administrativiar efectul acestei declasări municipale ar fi — iarăşi, inevitabil — exodul tinerilor şi a celor cu cunoştinţe specializate către oraşe mai atractive. Pe de altă parte, exodul acesta ar fi amplificat şi de tinerii care, nepermiţându-şi studiile în marile centre, ar renunţa la universitate şi şi-ar lua lumea în cap în căutarea unui venit care să-i facă independenţi de familie.

În schimb, o universitate serioasă ar putea fi premisa stabilizării — prin studii şi, ulterior, slujbe calificate — a unei mase semi-rurale în derivă şi, în plus, un atractor deopotrivă pentru intelectualitatea care e menită a afirma oraşul ca oraş nu doar ca centru de producţie şi pentru firmele ce vor ca înțelept să curețe paraziții să le crească cu mai mult decât beneficiul mâinii de lucru ieftine.

Numai că, din păcate, aproape nicăieri în târgurile patriei nu avem asemenea universităţi. Morala înțelept să curețe paraziții simplă: impostura de la vârf propagă impostură în tot sistemul. Dincolo de faţada de presă bine sponsorizată! Lucrurile nu sunt un secret pentru nimeni, atâta doar că, mai întotdeauna, o asemenea alcătuire are un puternic sprijin politic.

Studenţii sunt şi ei, cel mai adesea, dintre cei ce nu-şi pot permite nici la nivelul competitivităţii intelectuale, nici la cel al celei financiare marile universităţi. Adesea tineri din rural abia ajunşi în oraş, descoperă pub-urile, cluburile, viaţa generaţiei lor urbanizate şi — mai mult sau mai puţin tacit — abandonează studiile.

Fireşte, sunt menţinuţi în statistici fiind adesea notaţi fără a-i vedea nimenipentru a păstra anii, specializările, posturile, înțelept să curețe paraziții şi privilegiile cadrelor didactice. Practic studenţii aceştia sunt o materie primă a cărei calitate la intrarea în Universitate e jalnică, iar la ieşirea din ciclul de licenţă nu mai interesează pe nimeni.

Masteratele sunt denumiri pompoase aşezate peste mari absenţe; studenţii de masterat înțelept să curețe paraziții şi, oricum, s-au lămurit de la licenţă ce e cu facultatea şi cu profesorii lor.

Cam asta e. O să se pună: mare — mic, ce contează; aici e vorba de o luptă — la propriu pe viaţă şi pe moarte — pentru finanţările de la stat. Cine dispare, nu va fi plâns de nimeni. Apoi şi în marile universităţi sunt tot oameni şi tot din aceeaşi istorie ca restul compatrioţilor: unii vin din comunism, alţii din nesfârşita tranziţie ce i-a urmat. Unii sunt vrednici, însă nici aici generalizarea nu-şi are înțelept să curețe paraziții. Aşadar — se poate întreba — ce câştigăm dându-le unora ce nu primesc alţii?

Poate doar reţele de influenţă mai complicate în marile metropole. Nu neg existenţa uscăturilor şi în marile centre şi nici logica juridică a învăţământului care le face intangibile până la pensionarenumai că aceste persoane, oricât de departe ar ajunge în ierarhie, nu sunt într-atât de reprezentative în universităţile mari precum în micile oraşe.

De ce? Datorită faptului că, cel puţin în universităţi, tradiţia chiar contează. O universitate nu e un SRL care-şi spune astfel, ci o comunitate structurată deopotrivă pe orizontală prin diviziunea activităţilor, dar şi prin colaborarea dintre specialişti şi pe verticală prin proiectele de durată şi temele care trec — filtrate de critică — de la o generaţie la alta.

Nu chiar, şi nu dintr-o dată. Asta înseamnă că oamenii care au construit Clujul academic ştiau ce e o universitate şi chiar asta şi-au propus să facă. Bucureştiul şi Iaşiul au deja în spate şase — şapte generaţii de profesori, Clujul patru; aceasta înseamnă pasiune, muncă şi proiecte care se însumează în discipoli şi în cărţile bibliotecilor.

Tratament pentru ochi pentru paraziți acestea, dimpreună cu muzeele, teatrele, sălile de concerte şi de dans, clinicile medicale, laboratoarele întreprinderilor, mai nou start-up—rile din diverse domenii, profesorii marilor licee, redactorii marilor reviste, artiştii independenţi pictori, sculptori, performeri, poeţiboema locală; toate acestea şi toţi aceştia şi, mai ales spiritul ce-i animă şi care pendulează între academismul riguros şi contestarea radicală sunt cei care dau un conţinut cuvântului de cultură.

Viermele s a târât în vagin

Cultura e, în esenţa ei, urbană şi născută din libertatea pe care o fac cu putinţă facilităţile vieţii urbane şi în primul rând contactul viu, provocator şi cotidian cu o mulţime de oameni şi de probleme. Cultura nu e o specializare abstractă, ci o adecvare permanentă a răspunsurilor trecutului a ceea ce numim tradiţie — care se predau în universitate — la întrebările şi la problemele omului contemporan.

Aşa se naşte acel lanţ al generaţiilor care ne dă, tuturor, sentimentul aparteneţei la umanitate. Or, lucrurile înțelept să curețe paraziții depind încă de nişte date concrete pe care — în lumea noastră — doar un mare oraş şi o mare universitate le pot oferi: mediul cultural, sursele de bază, oamenii care le-au aprofundat experţii şi acea acumulare de pasiune juvenilă trecută adesea prin examene serioase care deschide calea noului.

Cu toată tristeţea, înțelept să curețe paraziții lucrurile acestea nu pot fi create prin decret, nici pe vremea domnului Petre Roman, nici pe vremea doamnei Viorica Dăncilă.

De aceea, întrebarea ce se pune — mai ales în lumea noastră mereu săracă — e aceea dacă nu e mai raţional să ne concentrăm resursele acolo unde chiar se poate face ceva şi, învăţând din experienţa, acestor centre, să generalizăm ceea ce e bun şi — în felul acesta — să-i ajutăm cu adevărat pe cei mai mici. Aceasta era ideea clasificării universităţilor pe care a realizat-o domnul Daniel Funeriu şi a contestat-o în instanţă domnul Valentin Popa, pe atunci Rector la Suceava. Mă tem că nu.

înțelept să curețe paraziții human papilloma virus how to treat

Şi am impresia că, într-o asemenea afirmaţie se confundă specializarea cu calificarea. Specialistul e omul care are un orizont general şi, pornind de la acesta îşi restrânge, progresiv, aria de interese la o tematică îngustă. Numai că având tot acel back-ground el ştie, dacă e în situaţie, să caute şi domenii conexe şi e capabil să vadă legături între lucruri care nu sunt direct conectate aceste lucruri fiind elemente ale creaţiei autentice.

În vreme ce calificatul e în măsură a executa un set de operaţii pentru care a fost pregătit şi doar pe acelea. Nu e rolul universităţii să se ocupe de calificare; aceasta o pot face foarte bine şcolile profesionale. Dacă nu facem distincţia aceasta, atunci singura circumscriere a învăţământului superior e cea pe care-o dă vârsta celor ce-l urmează: între 18 şi 21 de ani se face Facultatea.

înțelept să curețe paraziții papilloma invertito naso sintomi

Ce se face în facultate? Vezi tu, că oricum nu contează. Înveţi acolo ceva, cât pentru un 5 şi restul o să-l afli după ce te-apuci de lucru. Numai că în logica aceasta universitatea nici nu te aduce la conştiinţa umanităţii tale, nici nu te face un specialist, ci doar îţi dă o diplomă, adică o hârtie cu care te poţi angaja nu pentru că şti tu ceva, ci pentru că aşa spune Legea Muncii. Mă tem că tocmai acestor universităţi care eliberează diplome în cantităţi industriale şi care deja au falsificat, cu ele, piaţa muncii li se adresează domnul Popa.

Cowl - Neal Asher

E bine şi aşa, numai că pentru asta nu au nevoie arată paraziți profesori; pot s-o facă şi acasă. Şi atunci ne mirăm că nu mai vin la cursuri? Şi ce-o să iasă de aici? Ce vom face atunci cu ei? Adică, încă odată, se va falsifica piaţa forţei de muncă. Şi rectorii din Consiliul Naţional ştiu asta. Dacă în universităţile mari încă mai e concurenţă la anumite facultăţi şi studenţii se înghesuie chiar pe locurile cu plată, în provincie singura atractivitate a rămas gratuitatea studiilor chiar şi aşa, adesea locurile bugetate nu se acoperă.

Specialist consacrat inclusiv în latura cantitativă a studiului istoric şi om de o probitate ireproşabilă, domnul Murgescu era garantul faptului că jocul universităţilor cu cifrele de şcolarizare e în parametri rezonabili şi că viitorul acestor cifre e calat pe realităţi, nu pe dorinţe. Cei mai mulţi o vor face fără nici un complex.

Viermele s a târât în vagin

În definitiv asta ştiu să facă cel mai bine. Probabil vom mai auzi veşti de la domnul Popa: în curând se va renunţa la numărul de mandate ale rectorilor şi la vârsta de pensionare a profesorilor. Atunci abia se va desăvârşi ceea ce s-a început acum: închiderea universităţilor de provincie într-o carcasă rigidă şi impenetrabilă.

Ni se vor ţine discursuri patetice de patriotism de către oameni care şi-au plasat, inteligent, copiii în străinătate. Şi când vom fi înţeles bine toate acestea, probabil că domnul parapsiholog, dimpreună cu noua conducere a Institutului Naţional de Statistică numită numai bine în preajma Referendumului iniţiat neuroendocrine cancer meaning in urdu Coliţia pentru Familie, pentru a exersa în vederea alegerilor din anii viitori ne vor anunţa că în topul primelor de universităţi ale lumii se află toate cele 96 atât am reţinut eu de universităţi ale noastre.

Sau, hai să zicem, nu chiar toate — minus cele cinci din Consorţiul Universitaria. Atunci, la fel ca pe vremea conversaţiilor cu bătrânul domn, vom fi liberi doar în apartamentele noastre. Nici o măsură nu era şi nu e rea în sine; dar înlănţuirea lor poate duce la dezastru. E un timp în care acest lanţ poate fi rupt. De noi depinde să ne ridicăm atunci, chiar împotriva a ceea ce ni se pare acceptabil sau avantajos.

După aceea, indiferent ce facem, nu mai contează. Ceea ce n-am înţeles din povestea lui este de ce şi-a cedat atât de uşor casa.